Autor: Oprescu Andrei0 comentarii1,1K vizualizari1 minute timp estimat
1,1K
Situația epidemiologică din județul Dâmbovița arată o creșterea numărului de cazuri, respectiv 211 cazuri confirmate în ultimele 7 zile. Din acest motiv, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița a aprobat o hotărâre prin care se instituie, începând cu data de 15 septembrie 2021, obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și în spațiile publice deschise, cum ar fi piețe, târguri, oboare, bâlciuri, talciocuri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane, autogări) pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani. Începerea anului școlar a dus la aglomerație în preajma școlilor și grădinițelor, în special la orele de vârf. Astfel, pentru a preîntâmpina răspândirea virusului, „începând cu data de 15.09.2021, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pe o rază de 50 de metri în exteriorul unităților de învățământ din județul Dâmbovița”. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița vor urmări respectarea aplicării măsurilor. Inspectoratul de Poliție Dâmbovița a anunțat intensificarea acțiunilor pentru verificarea respectării măsurilor de protecție pentru limitare infectării cu virusul Sars-CoV-2.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptaMai multe