PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » RATĂ DE INCIDENȚĂ URIAȘĂ ÎN LOCALITĂȚILE DIN DÂMBOVIȚA

RATĂ DE INCIDENȚĂ URIAȘĂ ÎN LOCALITĂȚILE DIN DÂMBOVIȚA

de Andrei Oprescu
1,3K vizualizări

Cinci localități din județul Dâmbovița au trecut de pragul de infectare de 10 cazuri la 1000 de locuitori și au fost plasate în carantină. Este vorba despre Crevedia, Titu, Vlădeni, Valea Mare și Gura Ocniței. Aici școlile își desfășoara activitatea online, magazinele se închid la ora 18, iar evenimentele private sunt interzise. Crevedia a depășit și pragul de 16 infectări la 1000 de locuitori.La nivelul județului rata de incidență era 6,22. În Argeș a fost depășit pragul de 7 la mie, Călărași avea 6,70 iar Giurgiu-8,78. În Ialomița rata de infectare era de 8,83 cazuri la mie, iar în Teleorman-7,88 și în Prahova-9,18. Cea mai gravă situație se înregistra în Ilfov-17,03.

RATĂ DE INCIDENȚĂ ÎN SUD-MUNTENIA

Dâmbovița-6,22

Argeș-7,45

Călărași -6,70

Giurgiu-8,78

Ialomița – 8,83

Teleorman-7,88

Prahova-9,18

Ilfov-17,03

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10.141 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 145 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. În intervalul 17.10.2021 – 18.10.2021 au fost raportate de către INSP 261 decese (134 bărbați și 127 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din țară. Dintre cele 261 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 21 la categoria de vârstă 50-59 ani, 59 la categoria de vârstă 60-69 ani, 99 la categoria de vârstă 70-79 ani și 70 la categoria de vârstă peste 80 ani. 231 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 21 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități. Din totalul de 261 de pacienți decedați, 238 erau nevaccinați și 23 vaccinați. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.745. Dintre acestea, 1.764 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 491 sunt minori, 450 fiind internați în secții și 41 la ATI.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe