Festivalul „Crizantema de Aur”, se desfăşoară în perioada 20-22 octombrie 2022. Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00
Romanțele românești vor răsuna și în acest an de la Târgoviște, în perioada 20-22 octombrie. Festivalul „Crizantema de Aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, care promovează Romanța ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale, ajunge la ediția cu numărul 55.
Evenimentul este structurat astfel:
Concursul de Interpretare – joi, 20 octombrie, vineri, 21 octombrie;
Concursul de Creaţie – vineri, 21 octombrie;
Gala laureaților – sâmbătă, 22 octombrie;
Microrecitaluri medalioane omagiale – în cele trei seri;
Concertul omagial Eugen Doga – 85 de ani – joi, 20 octombrie;
Concertul „Tinerețea Romanței” – vineri, 21 octombrie;
Concertul „Romanța, regina inimilor” – sâmbătă, 22 octombrie.
- Concursul de Interpretare: participă 18 concurenţi din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, selecţionaţi în urma a 7 preselecţii regionale și 1 preselecție internațională online, realizate în perioada 15 mai – 25 iunie 2022;
- Concursul de Creaţie: participă 15 creatori cu romanţe în primă audiţie selectate în urma preselecţiilor naţionale realizate la Bucureşti, Chișinău și Cernăuți, în colaborare cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și cu Societatea Muzicienilor Români din Ucraina;
- Acompaniază:
- Orchestra „Dor românesc” – dirijor Ștefan Cigu
- Orchestra „Romanţa” – dirijor Lucian Vlădescu
- Orchestra de Cameră a Operei Române Craiova – dirijor Florian George Zamfir
- Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu, Miruna Ionescu și Silviu Biriș
Evenimentul se desfăşoară la Cinematograful „Independența” din Târgovişte.