PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ACTE FALSE ELIBERATE DE PRIMĂRIE

ACTE FALSE ELIBERATE DE PRIMĂRIE

de Mditv
42 vizualizări

Bătaia pentru tot mai mult pământ este tot mai acerbă în judeţul Dâmboviţa. În comuna Braniştea o bucată de teren apare pe actele de proprietate ale unei familii, în acelaşi timp este revendicată de primărie, care spune că este drum de servitute de pe domeniul public, iar o altă familie a fost nevoită să îşi facă o altă cale de acces către gospodărie pentru a nu călca pe controversatul teren. Toată această încurcătură este generată de eliberarea unor acte false de către administraţia locală anterioară.

Florica Filimon a cumpărat terenul din Braniştea în anul 1995. Aici şi-a contruit casa în care locuieşte în prezent, însă, de opt ani de zile se judecă pentru o bucată de teren, care în acte apare ca proprietate a sa. Vecinii susţin că acel teren este drum de servitute către gospodăria lor şi de aici a pornit un întreg scandal.

Femeia susţine că i se face o nedreptate. Are toate actele doveditoare că acea suprafaţă de teren îi aparţine, însă primăria o susţine pe vecina sa.

Florica Filimon are acte dovedidoate pentru tot ce spune şi chiar Prefectura a recunoscut în trecut greşeala care s-a făcut în acte.

Conflictul iscat de la această bucată de pământ între cele două familii persistă de ani de zile.

La polul opus, vecina îşi spune nemulţumirile.

Primarul comunei Braniştea recunoaşte greşeala făcută în trecut de reprezentanţii administraţiei locale.

Doar instanţa de judecată va decide cui aparţine acea bucată de teren, întrucât procesul este în desfăşurare. Florica Filimon, care are acte de proprietate pe terenul respectiv spune că va sesiza şi Direcţia Naţională Anticorupţie dacă nu se va face dreptate.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe