Autor: Oprescu Andrei0 comentarii45 vizualizari1 minute timp estimat
45
La Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, înmatriculat în România, un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, din Turcia pentru o societate din România. Polițiștii de frontieră au observat că prelata semiremorcii este secționată și lipită, fapt pentru care s-a procedat la deschiderea compartimentului de marfă. Printre marfa transportată, au fost descoperiți doi bărbați, care nu deţineau documente de identitate. Cei doi sunt cetățeni din Afganistan, în vârstă de 33, respectiv 38 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în semiremorca autocamionului fără știrea șoferului, într-o parcare din Bulgaria. Cei doi au declarat că intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră români i-au predat Poliției de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptaMai multe