PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » AJUTOR DE MINIMIS DE 2000 DE EURO

AJUTOR DE MINIMIS DE 2000 DE EURO

de Andrei Oprescu
166 vizualizări

Programul Tomata accesat de producători în ultimii ani a fost retras pentru 2021 și înlocuit cu o noua schemă de ajutor de minimis. Programul a fost aprobat de Guvern în ședința de miercuri și prevede un sprijin de 2.000 de euro/cultură/1.000 metri pătraţi pentru legumicultori. Plafonul maxim alocat pentru noua schemă de sprijin este de 30.785 mii euro (150.000 mii lei) și vizează producţia de legume în spaţii protejate. Prin schemă vor fi susținute culturile de ardei, castraveţi, tomate şi vinete din sere și solarii.

„În şedinţa Guvernului din data de 16 iunie 2021 a fost aprobată Hotărârea pentru aprobarea programului de susţinere a producţiei de legume în spaţii protejate pentru anul 2021. (…) Schema va fi implementată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), prin centrele locale/judeţene, care vor fi sprijinite în activitatea de control şi evaluare a producţiei de către direcţiile pentru agricultură judeţene”.

Depunerea cererilor se va realiza până la cel târziu 20 iulie inclusiv, iar valorificarea producţiei se va face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Documentele justificative pot fi depuse până la 3 decembrie 2021, inclusiv. MADR precizează că prin acordarea ajutorului reglementat de prezenta hotărâre se doreşte creşterea interesului producătorilor în dezvoltarea exploataţiilor agricole şi satisfacerea dorinţei consumatorilor de a achiziţiona legume proaspete şi de calitate.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe