Autor: Oprescu Andrei0 comentarii46 vizualizari1 minute timp estimat
46
Poliţia s-a dus acasă la Alina Bica pentru a pune în executare mandatul de condamnare însă aceasta nu a fost găsită. Alina Bica a fugit din ţară la începutul anului 2018 şi s-a refugiat în Costa Rica, la fel ca Elena Udrea. Poliţia Capitalei ar fi mers la domiciliul declarat din Bucureşti al fostei şefe DIICOT pentru a pune în executare mandatul.Întrucât ea nu a fost găsită acasă, a fost declanşată procedura prin care a fost dată în urmărire. Pe site-ul Poliţiei Române, la rubrica „persoane urmărite” au fost publicate fotografia şi informaţiile despre Alina Bica. Fosta şefă DIICOT a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru că l-a favorizat pe omul de afaceri, Ovidiu Tender. În 2013, acesta i-a cerut spirijinul Alinei Bica, pentru a obţine o condamnare cu suspendare în dosarul RAFO. Potrivit procurorilor, fosta şefă anti-mafia le-a solicitat subordonaţilor săi de la DIICOT să ceară în instanţă o pedeapsă cu suspendare pentru Tender. În privința revenirii în țară a Alinei Bica, Elena Udrea declară că este sigură că nu se va mai întoarce. Iar Laura Vicol, fostul avocat al Alinei Bica, a anuţat în vara acestui an că fosta sa clientă urmează să solicite azil politic în alţă ţară, nu în Costa Rica.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptaMai multe