PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ALOCAȚIILE, MAJORATE ÎN ETAPE

ALOCAȚIILE, MAJORATE ÎN ETAPE

de Andrei Oprescu
40 vizualizări

Copiii vor primi alocatia majorata in etape. Prima majorare va fi in jur de 15 % si va avea loc incepand cu 1 august, a anuntata ministrul finanțelor.

„Legea o vom aplica și vom crește alocațiile începând cu 1 august. Procentul de creștere va fi prezentat de premier, este în avizare proiectul de lege și va fi prezentat în următoarea ședință de Guvern. Va fi în jurul a 15%, iar de la 1 ianuarie vom face o altă creștere a alocațiilor. Nu ne oprim aici”, a declarat ministrul Florin Cîțu, la Realitatea Plus

Ministrul finanţelor a dat asigurări că între el şi premierul Orban nu există divergenţe privind procentul cu care ar trebui majorate alocaţiile şi pensiile şi nici despre modul în care acestea vor fi implementate, ci sunt doar discuţii pentru a găsi cele mai bune soluţii, astfel încât aceste creşteri să nu afecteze grav bugetul.

” Discuţiile pe care le am cu domnul premier şi cu toţi colegii mei sunt discuţii cu cifrele pe masă. Toţi avem acelaşi interes: pe de o parte, da, vrem să şi creştem şi alocaţiile şi pensiile; pe de altă parte vrem să investim, pentru că ştim că numai prin investiţii putem să plătim şi alocaţii şi pensii şi în anii viitori şi, de aceea, noi trebuie să luăm o decizie care să nu arunce economia în aer.Veţi vedea decizia în zilele următoare – mai este puţin – decizia în ceea ce priveşte şi alocaţiile şi pensiile. Aşa cum am spus, vom creşte şi pensiile şi alocaţiile, dar ceea ce trebuie să subliniem este că facem acest lucru într-un moment foarte dificil pentru economie, într-un moment în care economia naţională trece, alături de toate economiile lumii, printr-o criză fără precedent. În martie şi aprilie economia a fost închisă, am avut oameni care au fost în şomaj tehnic, pe care l-am plătit. Costul, vă dau o cifră, costul direct cu cheltuielile legate de Covid pentru primele 6 luni este de 5 miliarde de lei. Doar cheltuielile legate de Covid. Legate direct. Sunt şi alte cheltuieli care vin legate indirect şi altele care vor apărea în viitor, dar acelea din starea de urgenţă, cheltuielile legate de Covid, 5 miliarde de lei. „, a susţinut Cîţu într-o altă intervenţie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe