În fiecare an autorităţile pun lacătul pe sute de şcoli şi grădiniţe din România.
Şi asta din cauza numărului tot mai mic de elevi, în special la sate. În multe zone rurale doar bătrânii mai pot fi văzuţi pe uliţe. Clădirile în care altădată învăţau copiii rămân abandonate pentru că autorităţile nu-şi dau interesul să le recondiţioneze şi să le dea o altă utilitate. În astfel de locuri ar fi nevoie de cămine pentru bătrâni, centre sociale sau azile, însă odată cu trecerea anilor se alege praful de construcţii.
Satul Cândeşti Deal se află la aproximativ 40 de km de municipiul Târgovişte, într-o zona pitorească, de o linişte desăvârşită, dar şi apăsătoare pentru bătrânii rămaşi aici. Tinerii au plecat cu toţii, au căutat un trai mai uşor departe de satul natal. Numărul mic de copii rămaşi în sat a dus la închiderea şcolii. Două clădiri care altădată găzduiau elevi şi profesori zac abandonate. Aici nu mai învaţă nimeni de 4 ani.
Nea Anghel priveşte cu lacrimi în ochi zi de zi cum se dărâmă comorile lui. A fost 15 ani director al şcolii de aici. Şi înainte de asta a fost şi profesor. A muncit pe brânci cu oamenii din sat să ridice clădirile.
Într-una din clădiri s-a prăbuşit tavanul, iar mobilierul zace mâncat de carii. Peste tot sunt cărţi şi manuale aruncate. Materialele didactice au fost lăsate şi ele de izbelişte.
În satul locuit acum mai mult de bătrâni ar fi nevoie de un cămin sau un azil unde aceştia să fie îngrijiţi la bătrâneţe. Clădirile ar fi putut fi reabilitate şi puteau să primească o utilitate, dar pentru una dintre ele e prea târziu. Primarul din Cândeşti Deal cunoaşte situaţia, dar se scuză că procedurile sunt greoaie. Ani la rând dezinteresul a dus la distrugerea clădirilor şi nimeni nu a mişcat un deget.
Rămâne de văzut dacă atunci când procedurile se vor încheia, va mai rămâne ceva din clădirile şcolii.