PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ALTERNATIVĂ LA CARNEA DE MIEL

ALTERNATIVĂ LA CARNEA DE MIEL

de Andrei Oprescu
13 vizualizări

Mai este mai puţin de o lună până la Paşte şi vrem să avem pe mese cea mai gustoasă carne. Când spunem cea mai gustoasă nu ne referim neapărat la cea de miel, care le este interzisă multora dintre noi, ci şi la carnea de pasăre. Curcanii, gâscanii sau cocoşii sacrificaţi pentru sărbătorirea Învierii Domnului pot fi alternative la carnea de miel, cu mai puţin colesterol şi mai uşor de digerat, mai ales pentru cei chinuiţi de boală.

Carnea de pasare, crescută în propria gospodărie, este cea mai gustoasă şi cea mai sănătoasă, spune domnul Mudava, din localitatea dâmboviţeană Ghirdoveni. Acesta vrea să îşi justifice calitatea de locuitor al satului producând. S-a îndreptat către creşterea păsărilor, însă, localizarea gospodăriei între case i-a pus probleme. Vecinii nu au fost de acord cu iniţiativa sa, astfel că s-a lumitat doar la câteva zeci de capete, care nu deranjează pe nimeni. Pentru Paşte a crescut 24 de curcani, pe care i-a scos la vânzare.

Carnea de curcan este o sursă bună de vitamina B3, fier, calciu şi potasiu. De asemenea, conţine cantităţi suficiente de zinc şi magneziu, uşor asimilabile de către organism. Este o bună sursă de seleniu şi vitamina B6, ceea ce o recomanda pentru buna funcţionare a sistemului nervos. Nu doar carnea de curcan poate fi o alternativă la carnea de miel, ci şi carnea de cocoş. Domnul Puiu a avut peste o sută de exemplare de pestriţi şi pintenaţi. Acum mai are doar 18.

Carnea de pui este bogată în vitamine şi săruri minerale, având un conţinut ridicat de zinc, fier, magneziu şi vitamina B12. Are un conţinut crescut de triptofan, ceea ce poate contribui la ameliorarea anxietăţiii, depresiei şi insomniei. La Ghirdoveni, la domnul Puiu, găsim şi cei mai graşi gâscani. Crescătorul de păsări împreună cu familia au hotărât să nu mai fie consumatori de carne din comerţ, care a devenit din ce în ce mai nesigură, în ceea ce priveşte calitatea, dar şi gustul.

Orice variantă am alege, sigur este mai ieftină decât carnea de miel. În viu, mieii se vând cu 10-12 lei/kg, iar tăiaţi, carnea de miel ajunge la 25 de lei/kg.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe