PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » AMENZI DUPĂ MĂSURILE ANTI-COVID-19 ÎN DÂMBOVIȚA

AMENZI DUPĂ MĂSURILE ANTI-COVID-19 ÎN DÂMBOVIȚA

de Andrei Oprescu
318 vizualizări

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, sub autoritatea Instituției Prefectului, au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului public de persoane, precum și pentru verificarea modului în care se respectă măsurile impuse în contextul epidemiologic generat de virusul Sars-CoV-2. Oamenii legii au efectuat verificări în peste 60 de autovehicule destinate transportului public de persoane și au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.835 de lei, 5 dintre acestea fiind pentru nerespectarea prevederilor Legii privind măsurile de combatere a răspândirii virusului. Totodată, poliţiştii rutieri i-au informat pe cetățeni cu privire la faptul că începând cu 15 septembrie, au întrat în vigoare prevederile Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, prin care s-a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în spațiile publice deschise, cum ar fi piețe, târguri, oboare, bâlciuri, talciocuri, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane, autogări) pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.De asemenea, prin această hotărâre s-a impus și obligativitatea purtării măștii de protecție pe o rază de 50 de metri în exteriorul unităților de învățământ din județul Dâmbovița. Polițiștii dâmbovițeni vor continua acțiunile organizate.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe