În plină pandemie, distracția pare că nu mai rabdă. Fără să conștientizeze pericolul, mai mulți argeșeni s-au pus pe petrecut. Vineri, poliţiştii din Curtea de Argeș au constatat că la sediul unei societăţi de pe raza localităţii Băiculeşti, era în desfăşurare un eveniment cu caracter privat, într-un spaţiu închis. Oamenii legii au ajuns chiar în toiul distracției. Evenimentul a fost sistat, iar organizatorul a fost sancţionat sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Sâmbătă, poliţiştii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au constatat că într-un imobil era în desfăşurare un eveniment cu caracter privat, într-un spaţiu închis. Și de această dată au intervenit. Evenimentul a fost sistat, iar organizatorul a fost sancţionat sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Totodată, cei opt participanți identificați de polițiști, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare. 220 de poliţişti şi poliţişti locali au acţionat, pentru prevenirea şi limitarea infectării cu virusul Covid-19, împreună cu lucrători I.J.J. Argeş şicu reprezentanţi ai altor instituții- ISU Argeș, DSVSA Argeș, DSP Argeș.Au fost controlate 333 de autovehicule, dintre care 98 de mijloace de transport persoane.De asemenea, au fost verificate 185 de societăţi comerciale. Ca urmare a abaterilor, au fost aplicate 182 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 29.500 de lei.
AMENZI LA PETRECERILE DIN ARGEȘ
65
articolul precedent