PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ANVELOPARE CU SINCOPE LA TARGOVISTE

ANVELOPARE CU SINCOPE LA TARGOVISTE

de Mditv
8 vizualizări

La Targoviste se anvelopeaza blocurile din anul 2009, insa rezultatele nu se vad nici in prezent. In acest an, Ministerul Dezvoltarii a alocat 3 000 000 de lei pentru aceasta actiune, in care sunt cuprinse 300 de scari de bloc, insa executia lucrarilor este intarziata de licitatii peste licitatii si de firme care intra in insolventa. In plus, presedintii de asociatii se plang ca nu reusesc sa obtina acceptul administratiei locale pentru a intra in acest program de izolare termica a blocurilor.

Procedura de anvelopare a blocurilor din municipiul Targoviste a fost demarata in anul 2009, cand consilierii locali votau o lista de 85 de blocuri, care urmau sa fie reabilitate termic. La un moment dat anveloparea a fost intrerupta pe motiv ca muncitorii nu si-au primit banii. Ministerul Dezoltarii a lasat balta Targovistea, in anul 2012, cand a reziliat contractul de finantare cu Targovistea si a refuzat sa mai puna partea sa de bani de la bugetul statului, nemultumit ca primaria a acordat prelungiri nejustificate ale termenelor de executie. Printr-o decizie a consiliului local din 2013, cota de participare a municipalitatii a fost crescuta de la 30 la 80%, in speranta ca reprezentantii Ministerului se vor razgandi si vor da banii necesari finalizarii lucrarii, insa acest lucru s-a intamplat abia acum, in 2015. Au fost alocata o suma de 3000 000 de lei, insa lucrarile sunt prinse in licitatii nefinalizate.

De fapt, lucrarile nu s-au finalizat pana acum din cauza erorilor aparute inca de la inceput, in caietele de sarcini.

In aceste cazuri se pare ca cetatenii au ales sa isi placheze singuri apartamentele, insa si aceste lucrari proprii le pot strica pe cele realizate anterior, a caror garantie este indoielnica. Actualele lucrari de anvelopare se fac fara un studiu facut in prealabil.

Mai mult decat atat atat pentru blocurile unde s-a efectuat deja anveloparea nu s-a facut nicio receptie.

O situatie fara precedent, pentru care nimeni nu gaseste o solutie viabila. Pai daca administratia municipala se chinuie din 2009 sa anvelopeze mai putin de o suta de blocuri, poate ca va reusi pana in 2019 sau 2029. Nimeni nu stie cand vor fi finalizate aceste lucrari de peste 3 milioane de lei.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe