PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE

ARESTAȚI PENTRU TRAFIC DE PERSOANE

de Andrei Oprescu
57 vizualizări

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. Giurgiu, au desfășurat o acțiune pentru destructurarea unui grup infracțional, format din 3 tineri, cu vârste cuprinse între 24 și 26 ani, din județul Giurgiu, care ar fi exploatat sexual tinere în Romania și în Germania. Din cercetări a reieșit că membrii grupării, începând cu anul 2018, ar fi recrutat, transportat și găzduit 4 tinere, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, din județul Giurgiu, pe care le-ar fi determinat să practice prostituția în mai multe orașe din România, dar și în Germania. Două dintre tinerele exploatate ar fi fost induse în eroare, fiindu-le ascuns scopul real al călătoriei către Germania, astfel că ar fi însoțit persoanele cercetate în afara țării, crezând că vor avea un loc de muncă legal, însă, în realitate, acestea ar fi fost constrânse psihic și fizic să practice prostituția, iar sumele de bani obținute ar fi fost predate persoanelor cercetate sau membrilor familiilor acestora. Unul dintre tineri, în luna februarie 2020, ar fi întreținut un act sexual cu o minoră, timp în care a realizat un material pornografic, pe care l-ar fi stocat și, ulterior, distribuit, prin intermediul unor aplicații mobile. Au fost puse în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în județul Giurgiu, fiind ridicate sisteme informatice și înscrisuri. Cei trei au fost reținuți, iar ulterior, Tribunalul Giurgiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe