PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ATENŢIE LA PETARDE ŞI ARTIFICII

ATENŢIE LA PETARDE ŞI ARTIFICII

de Mditv
44 vizualizări

Pentru a preveni incendiile sau alte incindente neplăcute, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă trebuie să fiţi atenţi la măsurile minime de siguranţă. Este important să nu lăsaţi petarde şi artificii la îndemâna copiilor şi să le cumpăraţi doar din magazinele autorizate.

Mai este puţin până vom petrece acasă, în cluburi sau restaurante Crăciunul şi trecerea dintre ani. În toată această agitaţie este esenţial să nu uităm câteva măsuri pentru a fi în siguranţă de sărbători.

Chiar dacă pieţele sunt pline de articole pirotehnice nu vă grăbiţi să cumpăraţi fără a verifica dacă pe etichetă instrucţiunile sunt în limba română şi de asemenea ce tip de artificii sau petarde cumpăraţi, deoarece unele pot fi folosite doar de societăţi autorizate.

Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă şi avizul inspectoratului judetean de politie, pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Deşi foarte mulţi oameni doresc să îşi împodobească casele şi curţile în această perioadă este important să nu suprasolicitaţi instalaţia electrică şi să nu plecaţi de acasă fără a verifica dacă aţi oprit toate sursele de căldură.

Aşadar evitaţi orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, deoarece constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe