Momente grele pentru o bătrână de 79 de ani, din comuna dâmboviţeană Ocniţa, care în prag de sărbători şi-a văzut casa, în care a locuit toată viaţa, cuprinsă de flăcări! Bunica a avut noroc că în momentul în care s-a produs incendiul nu se află în locuinţă, altfel nu scapa cu viaţă. La vederea focului a fost cuprinsă de panică şi a fost nevoie de internarea sa la Spitalul de Urgenţă din Târgovişte. I-au ars toate lucrurile, dar şi banii pe care îi avea strânşi din pensie pentru înmormântare.
Tanti Valeria, în vârstă de 79 de ani, locuia singură în cămăruţa veche şi plină de amintiri. Când locuinţa s-a aprins, bătrâna era la toaleta din curte, iar când şi-a văzut agoniseala de-o viaţă în flăcări a fost cuprinsă de panică. A strigat după ajutor, iar vecinii au tras furtunuri pentru a stinge focul, înainte de a se extinde şi la locuinţele învecinate.
Bătrâna era în stare de şoc, dar a apucat să le spună pompierilor că are bani în casă şi că nu vrea să ardă, pentru că i-a strâns pentru înmormântare. Suma de 1 100 de lei, strânşi cu greu de bunică din pensia mică pe care o primeşte lunar, a fost scoasă din flăcări, însă, bacnotele au ars puţin pe margine.
Bunica locuieşte în aceeaşi curte cu băiatul şi nora sa, însă, în casă separată. Deşi este trecută de 79 de primăveri, bătrâna se gospodăreşte singură. Rudele nu îşi explică cum s-a aprins cămăruţa în care bunica îşi ducea veacul de zi cu zi.
Militarii au intervenit rapid, mai ales că în curte erau depozitate circa douăzeci de butelii încărcate cu gaz. Nora bătrânei le-a depozitat aici la rugămintea patronilor de la magazinul de lângă poartă.
Bunica a rămas internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte. Când se va întoarce acasă va trebui să se îngrămădească în camera în care dorm nora şi fiul său, pentru că locuinţa sa a fost mistuită de flăcări. Problema este că cei trei au la dispoziţie o singură cameră, unde se află doar un pat şi două fotolii. În plus, fiul bătrânei este suferind din cauza unei tumori la plămâni, dar şi din cauza diabetului, care îl chinuie de ani de zile. Oamenii fac apel la oamenii cu suflet să îi ajute să treacă peste această cumpănă din viaţa lor, mai ales că suntem în plin sezon geros. Cei care doresc să facă un gest de suflet de sărbători o pot găsi pe bunica Valeria pe strada Teilor, din comuna Ocniţa, la casa cu numărul 5.