PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » AUTORITĂŢI PUBLICE DOAR CU NUMELE

AUTORITĂŢI PUBLICE DOAR CU NUMELE

de Mditv
0 vizualizări

În judeţul Dâmboviţa cetăţenii pot creşte animale sălbatice în gospodaărie fără nicio grijă. Autorităţile nu sunt vehemente atunci când fac anchete şi nici sancţiunile nu sunt pe masura faptelor. Poliţia refuză să acorde informaţii sub pretextul că nu se impune acordarea unui punct de vedere oficial, iar Garda de Mediu se ascunde în spatele unui comunicat de presă, document care nu a mai ajuns la jurnalişti pentru a fi prezentat opiniei publice.

Când s-a aflat faptul că în propriile gospodării unii dintre dâmboviţeni cresc animale sălbatice, autorităţile judeţene au intrat în priză, mimând anchete serioase. Când ancheta de la Pucior de Munte era în desfăşurare, răspunsul achetatorilor era unul de aşteptare, iar după finalizarea cercetărilor autorităţile au rămas la fel de tăcute. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa au anunţat doar un dosar penal, în mod neoficial, invocând faptul că în astfel de situaţii nu se impune sincron. Un răspuns similar a fost dat şi în faţa reprezentantului judeţului în teritoriu, în cadrul Colegiului Prefectural.

Răspunsul sec al poliţiei oferă măcar un indiciu despre desfăşurarea anchetei, însă reprezentanţii Gărzii de Mediu, care ar trebui să facă public şi rezultatul final, ezită să dea un răspuns.

Acest răspuns a fost dat în Colegiul Prefectural, poate cel mai oficial cadru din judeţul Dâmboviţa, dar nu suficient de oficial pentru reprezentantul Gărzii de Mediu, care se ascunde în spatele procedurii şi a solicitărilor oficiale de fiecare dată. Mai grav este faptul că nimeni nu îi atrage atenţia , întrucât Ionuţ Bănică este unul dintre oamenii de încredere ai lui Adrian Ţuţuianu. În Colegiul Prefectural, prefectul Ioan Marinescu nu a reacţionat în niciun fel în urma răspunsului comisarului Gărzii de Mediu. Fie nu trebuie supăraţi oamenii şerifului Ţuţuianu, fie Ioan Marinescu nu vrea să se pună rău cu nimeni, acum, când este pe picior de plecare de la Prefectura Dâmboviţa, după schimbarea Guvernului. Declaraţia Comisarului, Ionuţ Bănică, a anunţat comunicatul de presă în data de 27 noiembrie, însă documentul nu a ajuns la jurnalişti nici până acum. Oare de câte săptămâni are nevoie comisarul şef al Gărzii de Mediu pentru a prezenta rezultatul anchetei deţinerii în mod ilegal a animalelor salbatice?

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe