Acasa StiriDAMBOVITA AVEM TABĂRĂ MOBILĂ PENTRU SINISTRAȚI, DAR E NEVOIE DE AUTOSPECIALE

AVEM TABĂRĂ MOBILĂ PENTRU SINISTRAȚI, DAR E NEVOIE DE AUTOSPECIALE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 69 vizualizari 1 minute timp estimat

Noua tehnică de intervenție primită de ISU Basarab I Dâmbovița acoperă o arie largă de situații de urgență.Cea mai importantă achiziție este tabăra mobilă, compusă din 3 containere identice și o bucătărie rulantă auto, poate fi utilizată pentru persoanele evacuate în caz de urgență.

În dotarea inspectoratului au mai intrat și 30 saci portabili cu apă pentru pompieri,

echipaţi cu pistol de stropire, un cort gonflabil cu instalaţie de climatizare și

echipament de protecție pirotehnic. Dacă situația ambulanțelor SMURD a fost

soluționată pe moment, inspectoratul are nevoie de autospeciale de stingere cu apă

și spumă. Parcul auto este îmbătrânit. Sunt folosite încă autospeciale cu vechime de

20-25 de ani, în condițiile în care ar trebui să fie schimbate la 10 ani. Există și o

autospecială încă folosită cu vechime de 40 de ani.

De achiziția lor se ocupă însă Inspectorul General pentru Situații de Urgență și

momentan nu se știe dacă și când vor fi achiziționate unele noi.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies