PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » BANDĂ ORGANIZATĂ…TOTAL DEZORGANIZATĂ

BANDĂ ORGANIZATĂ…TOTAL DEZORGANIZATĂ

de Mditv
2 vizualizări

Tinerii care au vandalizat maşina, aflată într-o parcare din municipiul Târgovişte riscă să plătească pentru fapta lor. Au apărut şi imaginile video, care au surprins întreaga acţiune a hoţilor. Deşi par a fi o bandă organizată, aceştia au acţionat ca nişte amatori. La început nu păreau prea hotărâţi asupra maşinii pe care o vor sparge, dar în final s-au decis. Hoţii au acţionat sub atenta supraveghere a unui presupus şef al bandei, dar şi a camerei de supraveghere care îi poate da în vileag.

În miez de noapte hoţii au verificat două maşini aflate în parcarea de pe strada 9 MAI. Văzând că ambele sunt încuiate s-au gândit să spargă unul dintre autoturisme, culmea, pe cel mai puţin valoros, dacă ţinem cont de mărcile celor doua maşini. Planul vandalilor nu a fost prea bine pus la punct. Au început cu spargerea roţilor, care nu i-au ajutat în niciun fel la jaf, ba, mai mult decât atât, i-a pus puţin în dificultate. Hoţul nostru nu a reuşit să taie cel de-al doilea cauciuc din prima, apăsând pe cuţit cu piciorul.

Apoi hoţul amator pleacă. La câteva minute se întoarce la ţinta sa cu un bolovan, cu care sparge geamul din spate al maşinii.

Hoţul fuge, din nou! În trei minute, revine în parcare, deschide frumos uşa din spate, apoi uşa de la şofer şi se apucă de cotrobăit. A căutat haotic prin toată maşina, aruncând în toate direcţiile lucrurile care nu l-au interesat. Pare a acţiona liniştit, iar la un moment dat se comportă ca şi cum autoturismul ar fi al său, încercând probabil să nu dea de bănuit. Bărbatul a purtat permanent o cagulă. După ce a luat câteva lucruri, printre care un încărcător de telefon, o pereche de căşti pentru telefon, dar şi un pachet de gumă de mestecat, hoţul se retrage, lăsând uşile maşinii închise. Mai mult decât atât, încearcă să ştergă şi probele care l-ar putea incrimina.

Apoi se întoarce, din nou, la ţintă mai ia câteva lucruri, mai exact două perechi de pantaloni noi şi pleacă, evident să lase “captura” la loc sigur. Între timp, complicele său trece prin parcare. Probabil s-a plictisit să stea de şase la colţul străzii sau a crezut că jaful s-a încheiat. În tot acest timp, o maşină de lux a făcut ture în zona vizată de hoţi, fără a-i deranja în niciun fel. Cel mai probabil acesta este şeful aşa-zisei bande care a vandalizat maşina.

Hoţii amatori au plecat cu câteva articole de îmbrăcăminte, accesorii pentru telefonul mobil şi guma de mestecat căreia nu i-au rezistat. Au găsit şi nişte bani rătăciţi în autovehicul, însă cel mai valoros lucru, un portofel cu acte şi mai mulţi bani, le-a scăpat. Acţiunea lor a durat aproximativ o jumătate de oră. Probabil că tot aceşti tineri au spart în trecut şi maşina vecinului, care s-a ales cu aceeaşi pagubă: geamul spart şi cauciucurile tăiate cu cuţitul.

Dacă cineva îi recunoaşte pe tinerii amatori de jafuri, surprinşi de camera video jucâd rolul unor hoţi profesionişti, este rugat să anunţe poliţia, pentru a-i găsi mai repede pe vandali.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe