La doar 16 ani, un băiat și-a pierdut viața, azi-noapte, în urma unui accident rutier ce s-a produs pe DC 104 în județul Giurgiu. Alți trei tineri, cu vârste cuprinse între 19-26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit ISU Giurgiu, în eveniment a fost implicat un singur autoturism, găsit răsturnat în afara părții carosabile.
„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două SAJ. Din nefericire, băiatul a fost găsit decedat. Celelalte trei persoane implicate erau conștiente, cu diferite traumatisme. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital“ – au mai precizat reprezentanții ISU Giurgiu.