PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » BREAKING NEWS – PREOT UCIS INTR-UN ACCIDENT CUMPLIT! SOFERUL UNUI CAMION A PIERDUT CONTROLUL PENTRU CA S-A INECAT CU O BOMBOANA!

BREAKING NEWS – PREOT UCIS INTR-UN ACCIDENT CUMPLIT! SOFERUL UNUI CAMION A PIERDUT CONTROLUL PENTRU CA S-A INECAT CU O BOMBOANA!

de Moise Razvan
429 vizualizări

Un preot catolic a murit și alte două persoane sunt rănite după ce un șofer de camion a intrat cu mașina în ei. Incidentul tragic s-a întâmplat luni în localitatea brașoveană Zărnești, după ce un șofer s-a înecat cu o bomboană și a scăpat mașina de sub control.

„La data de 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11.20, un bărbat în vârstă de 53 de ani, conducător al unei autoutilitare, în timp ce conducea vehiculul pe strada M.I. Mețianu, din orașul Zărnești, pe fondul unor alte preocupări ar fi pătruns și rulat parțial pe trotuar, zonă unde a acroșat două persoane care efectuau lucrări de reparații la un imobil și o alta care circula pe trotuar. În urma incidentului, cele trei persoane surprinse de autovehicul au suferit leziuni corporale și au fost transportate la o unitate medicală de urgență pentru sprijin de specialitate. Ulterior, din cauza leziunilor produse, una dintre persoanele accidentate, un bărbat în vârstă de 72 de ani, a decedat.

În cauză, a fost deschis un dosar de cercetare penala și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, infracțiuni cercetate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând a se stabili, cu exactitate, toate condițiile și circumstanțele în care a avut loc accidentul, transmite Politia.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe