PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CADASTRU GRATUIT ÎN BĂLENI

CADASTRU GRATUIT ÎN BĂLENI

de Andrei Oprescu
34 vizualizări

Locuitorii din comuna dâmbovițeană Băleni beneficiază în această perioadă de realizarea cadastrului gratuit prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară. Florea Mușat, edilul localității a făcut tot posibilul ca localitatea sa să fie cuprinsă în listacomunelor din cadrul acestui program.

În momentul de față, lucrările de cadastrare gratuită din cadrul Programului Național de Cadastru si Carte Funciara se desfășoară în sute de localități din toată țara, după cum reiese din informațiile puse la dispoziție de autorități, iar în alte sute sunt pe cale să înceapă. Până în anul 2023, toate terenurile și clădirile neînscrise până acum în evidențele oficiale urmează să fie cadastrate gratuit. La Băleni, în Dâmbovița, măsurătorile au început deja, iar în scurt timp locuitorii comunei vor beneficia de actele de proprietate.

Lucrările din cadrul PNCCF au fost demarate la sfârșitul anului 2015 și sunt programate să se încheie în anul 2023. Până la acel moment, autoritățile intenționează să cadastreze gratuit toate imobilele care lipsesc actualmente din evidențele oficiale. Acest lucru se întâmplă și în Băleni, unde aproximativ 50 % din terenurile intravilane au fost deja cadastrate. Cei mai bucuroși de faptul că localitatea lor se numără printre cele din program sunt cetățenii, care fără ajutorul primit, probabil că nu ar fi avut posibilitate financiară să efectueze cadastru pentru terenurile pe care le dețin.

Localnicii din Băleni primesc gratuit toate documentele de proprietate, încheierea de carte funciară, extrasul CF și un extras al planului cadastral. În cazurile în care beneficiarii nu au succesiunile făcute după persoanele pe care le moștenesc, ANCPI suportă inclusiv aceste cheltuieli, oe care le virează Camerelor Notarilor Publici.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe