PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CARBONIZAT ÎN INCENDIUL DE LA BRAZI

CARBONIZAT ÎN INCENDIUL DE LA BRAZI

de Andrei Oprescu
132 vizualizări

În incineratorul de deșeuri din Brazi care a luat foc miercuri dimineața se aflau depozitate peste 500 de tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase. Potrivit șefului Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, este vorba despre vopseluri, tonere, uleiuri folosite în zona spitalicească, dar și medicamente expirate și alte deșeuri depozitate în hală.

OCTAVIAN BERCEANU, ȘEF GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU

Acest incendiu ar putea aduce daune substanţiale de mediu, avem staţii care monitorizează. Vrem să începem o anchetă să vedem ce deşeuri au ars în interior. Au fost deşeuri periculoase şi nepericuloase. Când spun periculoase mă refer la vopseluri, tonere, uleiuri. Nepericuloase – diferite deşeuri din zona spitalicească, medicamente expirate, lucruri pe care ei le folosesc şi au expirat în zona spitalicească şi în zona de medicamente şi alte deşeuri”.

A declarat Berceanu. Acesta a revenit ulterior și a transmis că, fumul generat de incendiu s-a ridicat la înălţime, astfel încât staţiile de monitorizare a calităţii aerului nu au înregistrat depăşiri ale valorilor noxelor în aer. Totuși, a fost vorba de o poluare masivă în zonă. Populația a fost avertizată prin RO-ALERT să evite aria și să țină ferestrele închise. Miercuri seara, trei autospeciale de lucru cu apă și spuma acționau încă pentru a continua misiunea de stingere pe parcursul nopții. Încă mai eraufocare izolate la care apa ajunge foarte greu sau aproape deloc. Misiunea continua și la 24 de ore distanță, joi dimineața când nu mai erau focare vizibile, dar ardea mocnit pe dedesubt, acolo unde nu a existat acces. A fost și momentul în care pompierii au descoperit o nouă tragedie. De la început a existat o suspiciune că în interior s-ar afla o persoană. În curtea operatorului economic a fost găsită o bicicletă, motiv pentru care s-a luat în calcul că în interiorul halei este surprinsa o persoana. Cadavrul carbonizat a fost găsit de pompieri la o zi distanță când au putut avea acces în zona. O anchetă urmează să stabilească identitatea persoanei găsite fără viață și circumstanțele în care a fost surprinsă de incendiu.Potrivit șefului Gărzii Naționale de Mediu, o anchetă de proporții va fi demarată la incinerator. Anul trecut au fost 5 controale. În 2021 au fost 3 controale, iar cuantumul total al amenzilor este 415.000 lei (2020-2021). Depozitul de deșeuri deține autorizație de securitate la incendiu din anul 2011 cu obiect de activitate hala incinerator deșeuri periculoase. Ultimul control a fost în data de 08.01.2021, ocazie cu care s-au aplicat două amenzi în cuantum de 7500 lei pentru instalația de hidranți care nu funcționa și diminuarea gabaritul căilor de evacuare prin amplasarea de pubele la intrarea în hală. Activitatea de incinerare desfășurată la punctul de lucru din comuna Brazi a fost suspendată în data de 27 ianuarie când Brazi Industrial Parc SA a sistat furnizare tuturor utilităților apa, gaze, electricitate. În luna aprilie un alt incendiu a izbucnit tot in incinta aceleasi locatii, iar la acea vreme conducerea companiei vorbea despre o mana criminala. Verificările vor stabili dacă a fost vorba de un accident sau nu. Judetul Prahova se afla de două saptamani sub lupa Gărzii Nationale de Mediu. Au fost facute plângeri penale, au fost suspendate activități comerciale și au fost date amenzi de peste 1.4 milioane lei.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe