Cinci familii care aveau imobilele racordate ilegal la reţeaua de energie electrică au fost depistate pe raza unei localităţi dâmboviţene. Miercuri, 21 martie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa împreună cu reprezentanţi ai companiei de furnizare a energiei electrice, au desfăşurat o acțiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii furturilor de energie electrică pe raza comunei Crângurile, Sat Voia. În urma acţiunii desfășurate au fost depistate 5 familii care sustrăgeau energie electrică prin folosirea unor instalaţii artizanale racordate la reţeaua electrică stradală, fără a fi înregistrată de echipamentele de măsurare. Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare pentru “furt și folosirea de instalaţii clandestine în scopul ocolirii echipamentelor de măsurare”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
BREAKING NEWS
-
-
Meteorologii au emis COD PORTOCALIU de ninsori.! Intervalul de valabilitate este 22 martie, ora 23:00-23 martie, ora 15:00. În sudul Banatului și al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h și temporar 65…70 km/h, viscolind și local troienind zăpada și determinând diminuarea vizibilității.
-
Jandarmii dâmboviţeni aflaţi în patrulare în zona instituţiilor de învăţământ au intervenit astăzi, 21 martie, la liceul Constantin Brâncoveanu din municipiul Târgovişte. Aceştia au observat 2 elevi care au încercat să-i evite la momentul trecerii prin curtea liceului manifestând un comportament suspect. Jandarmii au procedat la identificarea acestora, iar în urma efectuării controlului corporal sumar a reieșit faptul că elevii, de clasa a X-a, aveau asupra lor două cuţitaşe de buzunar, tip briceag. Tinerilor li s-au întocmit actele de sesizare pentru fapta de “port fără drept de obiecte periculoase în sediul unei instituții publice”, care au fost înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.
-
O femeie de 61 de ani, din comuna dâmbovițeană Șotânga, a rămas fără 20.000 de lei într-o clipă. Aceasta a fost sunată de un bărbat care s-a dat drept procuror și a anunțat-o că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier. Bărbatul ( presupusul procuror) i-a spus femeii că daca plătește repede 20.000 de lei, îi scapă fiul de închisoare. Femeia credulă a acceptat târgul și i-a comunicat adresa sa celui care a sunat-o. În câteva minute, un alt bărbat a ajuns la poarta ei și a luat suma de bani pusă într-un plic. Femeia făcuse în urmă cu câteva zile un împrumut de 27.000 de lei la CAR. Abia după ce a predat plicul cu bani, femeia s-a găndit că ar putea fi vorba despre o înșelăciune. A pus mâna pe telefon și și-a sunat fiul, care i-a spus că nu a fost implicat în niciun accident. Apoi femeia a mers glonț la poliție și a reclamat cazul. Oamenii legii susțin că escrocii au mai sunat două persoane de pe raza localității Aninoasa, dar persoanele vizate și-au dat seama că ceva nu este curat și le-au refuzat propunerile. Acum poliția îi caută pe făptași.
-
Organizarea centenarului Marii Unirii i-a învrăjbit pe pesediști. Bâlbâielile autorităților și lipsa unor strategii clare privind organizarea aniversării a 100 de ani de la Marea Unire au început încă de anul trecut, când, la jumătatea anului, fostul Cabinet condus de Mihai Tudose anunța că activitățile și structurile Departamentului Centenar, aflate în cadrul aparatului de lucru al Guvernului și în subordinea prim-ministrului, se vor desființa, iar departamentul va trece la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Recent, ministrul Culturii a răbufnit și a dispus reorganizarea Departamentului Identitate Națională, „în vederea creșterii eficienței, expertizei și profesionalizării activității acestuia”, și revocarea din funcție a secretarului de stat Paul Claudiu Cotîrleț, coordonator al acestui departamentului. Ministerul Culturii este de părere că „activitatea desfășurată până în prezent de acest departament nu a avut un concept unitar, cu principii, teme, acțiuni bine definite și nici criterii de selecție, obiective coerente sau reprezentative, astfel că, până în prezent, nu se poate definitiva o listă finală a proiectelor finanțabile”. Paul Claudiu Cotîrleț, în vârstă de 29 de ani, conducea din noiembrie 2017, Departamentul Centenar, având funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii. El fusese numit coordonator al tuturor evenimentelor prin care România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Ministrul demite și taie în carne vie , însă uită că cei demiși sunt cei numiți tot de PSD, partidul care l-a propulsat în funcția de ministru. Centenarul este mai trist decât se poate imagina, iar cei nominalizați și plătiți pentru a se ocupa de organizare par a se ocupa cu altele. Dacă ei nu se mai înțeleg, oamenii ce ar mai putea să priceapă. Nu credem că a priceput prea multe nici distinsa Agnes Erich, directoarea Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște, care, chiar din sediul PSD, își critica de zor colegii de partid . Declarația ei a picat ca musca-n lapte, pentru că doamna Erich spunea că :”Vedeți că suntem în aprilie și nu avem o linie pe care să mergem. Am tot trimis hârtii, ni s-au solicitat hârtii, începând de la minister, prefectură, Consiliul județean, prin care noi ca instituții veneam cu propuneri de manifestări sau să organizăm ceva dedicat Marii Uniri. ”Distinsa doamnă uită că la conducerile instituțiilor nominalizate chiar de dânsa sunt chiar colegi de-ai săi, din PSD, sau reprezentanți ai Guvernului PSD – ALDE. Trist dar adevărat!
-
Un ofițer de la postul de poliție din Florești Prahova și-a tăiat brațul cu un cuțit. O ambulanță l-a transportat imediat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești. …
-
La data de 19.03.2018 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilorANTON IONEL zis “Lupu”, ANTON …
-
Doi tineri de 31 și 34 de ani din Ciocănești, județul Dâmbovița, au fost reținuți de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de distrugere, furt calificat, tentativă la tâlhărie calificată și două tâlhării calificate. Anchetatorii au stabilit că cei doi, în dimineața de 15 martie, au întâlnit pe o stradă din localitatea dâmbovițeană Ciocănești un bărbat pe care l-au deposedat, prin acte de violență, de telefonul mobil și de portofelul în care erau acte și suma de 45 de lei. După ce au comis prima faptă, cei doi indivizi au mai tâlhărit o persoană, tot în Ciocănești, căriua i-au luat telefonul mobil. Ulterior, au mai încercat să tâlhărească un tânăr, însă acesta a reușit să fugă. Polițiștii au mai stabilit că indivizii au furat din interiorul stației CFR Ciocănești doi baloți de sârmă. Suspecții au fugit din localitate după ce au comis faptele. Unul a fost prins în județul Dolj iar celălalt în Vaslui. Pe numele unuia dintre ei a fost emis deja un mandat de arestare preventvă pentru 30 de zile, iar celălalt va fi prezentat astăzi judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Foto cu caracter ilustrativ!
-
La data de 19 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au reținut pentru 24 de ore un bărbat din Dragomirești, bănuit de comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. Pe parcursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. În după amiaza zilei de 19 martie a.c., bărbatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost depistat în timp ce se deplasa cu un autoturism radiat din circulație. De asemenea, din verificări a reieșit că acesta nu poseda permis de conducere. În urma testării cu aparatul etilotest, bănuitul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Surse din cadrul anchetatorilor ne-au mărturisit că bărbatul nu este la prima abatere de acest gen. În trecut a mai fost prins conducând sub influența …
-
Interval de valabilitate: 19 martie, ora 18 – 20 martie, ora 15 Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, strat de zăpadă local …
-
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de precipitații în general moderate cantitativ, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, polei, vreme deosebit de rece, valabilă până marți, la ora 21:00, la nivelul întregii țări. Potrivit meteorologilor, temporar vor fi precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, în extindere treptată dinspre sud-vest. /ăn jumătatea de sud a țării și la munte acestea vor fi în general moderate cantitativ. Se va semnala polei sau ghețuș, în special în sudul teritoriului, iar vântul va avea unele intensificări.
-
Iarna revine pentru un nou episod. ANM a emis o informare meteorologică de precipitații sub formă lapoviță și ninsoare, polei, vreme deosebit de rece. Informarea este valabilă în intervalul 19 martie, ora …
-
NU VA PUTEM ASIGURA SIGURANTA PE DRUMURI Stimate doamne si stimati domni, Va inaintam aceasta scrisoare deschisa, urmare promovarii in parlamentul Romaniei a initiativei legislative privind eliminarea aparatelor radar montate …
-
COMUNICAT DE PRESĂ Alunecare de teren în comuna Văleni Dâmboviţa În urma precipitaţiilor abundente căzute în ultima perioadă în judeţul Dâmboviţa, în data de 16.03.2018 s-a reactivat alunecarea de teren …
-
Vineri seară, pompierii de la Detașamentul Moreni, județul Dâmbovița, au intervenit pentru salvarea unei pisici in localitatea I.L.Caragiale. Pisicuţa a rămas blocată la o înălţime destul de mare într-un copac, …
-
Declarațiile care l-au făcut celebru pe deputatul de Argeș Cătălin Rădulescu sunt arhicunoscute. Coleric din fire și dornic să iasă în față, deputatul “Mitralieră” nu a ratat ocazia să comenteze …
-
Tătaru Irina, în vârstă de 33 de ani, ofițer de poliție în cadrul SICE, mama unui copil de numai patru anișori are nevoie disperată de ajutor. Aceasta trece prin momente extrem de dificile. În urmă cu câteva luni a descoperit că suferă de o boală cumplită și necruțătoare. Ea a fost diagnosticată cu o tumoră ovariană cu evoluție imprevizibilă, SD algic pelvin, boală ce a recidivat după ce în vara anului 2017 a fost supusă unei intervenții chirurgicale medicale. Printr-un gest de solidaritate, absolut necesar în aceste momente de cumpănă, putem contribui la strângerea sumei necesare reprezentând costul tratamentului de specialitate în vederea unei posibile noi intervenții chirurgicale medicale. Orice sumă de bani, oricât de mică, este extrem de importantă. Sumele pot fi donate în contul bancar RO89RZBR0000060009913646, deschis la Banca Raiffeisen, titular cont Tătaru Irina.
-
Un bărbat din Curtea de Argeș a încercat să se sinucidă intrând cu mașina într-un gard din beton. El fusese reținut săptămâna trecută într-un dosar de cămătărie și furt și …
-
Polițiștii din Ilfov au prin în flagrant un tânăr de 26 de ani, în timp ce spărgea o locuință din Voluntari. Tânărul suspect este bănuit că ar fi comis mai multe furturi din vile din zona Pipera. . El este suspectat de comiterea a 15 furturi în județul Ilfov, una dintre spargeri fiind dată la locuința lui Gheorghe Hagi. El este suspectat că începând din luna decembrie ar fi pătruns în mai multe locuinţe de lux din cartierul Pipera din Voluntari, de unde ar fi sustras sume de bani, precum şi bunuri de valoare: bijuterii, ceasuri, obiecte de artă, veselă din argint. Prejudiciul este estimat la 80.000 de euro. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar joi dimineață magistrații au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
-
La data de 15.03.2018, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciului Județean Anticorupție (S.J.A.) Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au procedat la efectuarea a 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Constanța și au pus în executare un număr de 5 mandate de aducere, emise pe numele a cinci suspecți, agenți de poliție în cadrul I.G.P.R. – Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu și fals material în înscrisuri oficiale. În fapt, în perioada iulie – august 2017, în timp ce suspecții se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de supraveghere și control al traficului rutier pe Autostrada A2, au pretins și primit sume de bani sau bunuri de la mai mulți conducători auto, pentru a nu proceda la sancționarea contravențională. De asemenea, au existat mai multe situații în care unii dintre agenții de poliție care au constatat abateri la regimul circulației pe drumurile publice, nu au aplicat sancțiuni contravenționale. Din probatoriul administrat a rezultat că doi agenți de poliție au întocmit și semnat în fals, în locul contravenientului, un proces-verbal de contravenție. Cauza penală a fost inițiată ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul D.G.A. – S.J.A. Ialomița, iar perchezițiile domiciliare au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și Constanța. Foto cu caracter ilustrativ!