PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CĂUTĂRI DISPERATE – VIDEO

CĂUTĂRI DISPERATE – VIDEO

de Andrei Oprescu
21 vizualizări

Cautari disperate pentru gasirea unui barbat din Butimanu, Dambovita, disparut in urma cu aproape o luna. Astazi, pompierii, cu o barca pneumatica, au spart gheata groasa de pe lacul din localitate, dupa ce au fost alertati de familia barbatului. Sotia a gasit geaca lui pe malul lacului. Ore in sir au cautat pompierii, dar trupul barbatului nu a fost gasit in apa. Familia lui incepe sa isi piarda si ultima speranta ca va fi gasit in viata. Echipajele pentru situatii de urgenta vor continua cautarile si maine.

Toata zona lacului din Butimanu, Dambovita a fost impanzita de politisti, criminalisti si pompieri. Politistii, insotiti si de un caine de urma, au cercetat toata zona de langa lac. Nici urma de barbat. Si munca pompierilor a fost pana acum in zadar. Echipajul ISU, cu o barca pneumatica, l-a cautat in apa. Misiunea lor este aproape imposibila, pentru ca lacul este inghetat. S-au luptat sa sparga stratul gros de gheata, dar nu l-au gasit pe barbat. Toata operatiunea s-a desfasurat sub privirile rudelor disperate, care se rugau tot timpul sa nu fie gasit mort, in apa.

Pompierii si politistii au fost alertati de familia barbatului, care il cauta de aproape o luna. Au scotocit pe toate campurile din zona, dar fara sa gaseasca nici macar un indiciu care sa ii ajute sa afle ce s-a intamplat cu el. Astazi insa, au gasit geaca lui, pe marginea lacului. Primul gand a fost ca se afla pe fundul lacului inghetat.

Familia barbatului in varsta de 41 de ani este disperata. Pe 22 ianuarie, acesta a plecat de acasa dupa lemne. Nu isi dau seama ce s-ar fi putut intampla. Suferea de epilepsie si se gandesc ca poate a avut o criza. Nu isi explica insa ce cauta pe malul lacului.

De aproape o luna, spera sa il gaseasca pe barbat. Rudele exclud varianta sa isi fi pus capat zilelor. Ele spun ca barbatul, desi nu avea un loc de munca stabil, lucra cu ziua prin sat si reusea sa aduca o paine in casa.  In plus, acasa il asteapta doua fetite, care intreaba mereu unde este tatal lor. Nici mama, nici bunicii nu au avut curaj sa le spuna pana acum ca tatal lor poate fi mort. Sunt insa constienti ca sansele sa fie gasit in viata sunt mai mici de la o zi la alta.

Pompierii l-au cautat pe barbat in lacul inghetat pana s-a lasat intunericul. Maine cautarile vor fi reluate.

ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bouroșu

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe