PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CE-I RECOMANDĂ PE DIRECTORII CATD?

CE-I RECOMANDĂ PE DIRECTORII CATD?

de Mditv
8 vizualizări

După o lună şi jumătate de aşa-zisă reorganizare în Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa au ieşit “la lumină” cele patru capete care vor conduce instituţia, nu se ştie pentru cât timp. Cei trei directori şi un manager, proaspăt numiţi în funcţie de mai marele judeţului Dâmboviţa, sunt apropiaţi ai lui Adrian Ţuţuianu, la fel cum au fost şi cei şapte dinaintea lor. Rămâne de văzut cât timp vor rezista la conducerea instituţiei afundată în ilegalităţi. Probabil cât va dori primul om din judeţul Dâmboviţa.

Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa nu a funcţionat cu o conducere de şapte directori, oameni puşi în funcţie de Adrian Ţuţuianu, cruteriul folosit fiind interesele partidului pe care îl conduce sau în funcţie de propriile-i interese. Acum, Ţuţuianu încearcă o nouă schemă cu doar trei directori şi un aşa-zis Manager de Dezvoltare, aceştia fiind, pentru moment, oamenii lui de încredere. Astfel, capii Companiei de Apă sunt “împovăraţi”de funcţii, iar prezentările le face şeful suprem, Alexandru Oprea.

Cu alte cuvinte, Director Economic este o figură nouă în spaţiul public, Manuela Joiţa. Pe această doamnă o recomandă doar funcţia, întrucât la conferinţa de presă abia şi-a găsit cuvintele să explice ce s-a întâmplat de fapt cu preţul apei din Dâmboviţa, nu înainte să primească notiţele Directorului General.

Cum poate manageria această doamnă fondurile europene, dacă abia explică o modificare simplă la preţul apei potabile? Manager de Dezvoltare nu putea fi altcineva decât Florina Mureşan, aceeaşi PSD-istă care, nu de mult, ţinea şedinţe politice la grădiniţa din Viişoara, la ordinele şefului său, Adrian Ţuţuianu.

Ioan Ţuţuianu este singurul care a rămas în aceeaşi funcţie la Compania de Apă, adică Director General Adjunct. Norocul lui este că face parte din Partidul Social Democrat, partid care l-a susţinut în funcţia de viceprimar al municipiului Târgovişte şi pe care îl reprezintă în Consiliul Local. Un om de bază pentru Adrian Ţuţuianu atât în partid, cât şi în instituţiile în care ocupă anumite funcţii. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Alexandru Oprea, care în trecut a fost Director al Serviciului Judeţean de Pază, apoi a ajuns administrator public al judeţului Dâmboviţa. În anul 2015, Ţuţuianu i-a suflat candidatura pentru funcţia de Secretar Executiv la partid, preferându-l pe Florin Grad în detrimentul lui Oprea. Acum s-a revanşat, iar Oprea a ajuns şef la Compania de Apă, bineînţeles, un şef aflat în subordinea mai marelui judeţului Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. Suntem curioşi să vedem care sunt schimbările pe care actuala conducere a Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa le va face. Prima, adică majorarea preţului la apa potabilă este deja pe lista neagră a cetăţenilor.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe