Acasa StiriDAMBOVITA CIOBANII AMENINŢĂ CU NOI PROTESTE

CIOBANII AMENINŢĂ CU NOI PROTESTE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 105 vizualizari 2 minute timp estimat

De mâine ciobanii nu vor mai putea avea la stână mai mult de trei câini, iar paşunatul va fi interzis din luna decembrie şi până în aprilie, pentru că parlamentarii nu au reuşit să modifice aceste două prevederi din noua lege a vânătorii. În luna decembrie 2015, Gurvernul a amânat aplicarea normelor legislative, însă, în ciuda protestelor crescaătorilor de animale, parlamentarii nu au făcut nicio modificare. Acum ciobanii ameninţă cu noi proteste.

Ciobanii ar trebui să se limiteze la doar trei câini pentru a-şi păzi turmele de oi, conform legii vânătorii. Cu trei câini în vârful muntelui nu mă pot păzi nici pe mine de urs, spune Dan Leurzeanu, cioban de meserie din Pucioasa-Sat, judeţul Dambovita.

Baciul strânge aproape 1000 de oi şi peste 50 de vaci pe care le va duce în Munţii Bucegi. Îşi va duce la capăt obiceiurile de până acum, la fel ca ceilalţi ciobani.

Ciobanii spun că legea nu are nicio logică. Animalele lor de pază sunt extrem de utile pentru baci şi în niciun caz nu ele sunt cele care atacă turma, aşa cum spun unii dintre parlamentari.

Noua lege a vânătorii interzice şi păşunatul din decembrie până în data de 25 aprilie.

Crescătorii de animale spun că sunt hotărâţi să meargă din nou în faţa Guvernului pentru a protesta, dar de această dată vor merge în număr mult mai mare.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies