În intervalul 26…31 august se va răci ușor potrivit meteorologilor, mai ales în zona deluroasă, astfel încât valorile termice diurne, mediate regional, se vor situa între 26 și 30 de grade, iar ulterior vor continua să scadă, la medii de 25…28 de grade. Temperaturile minime vor fi în medie de 14…16 grade și scad la 12…14 grade în prima săptămână din septembrie. Probabilitatea pentru instabilitate atmosferică accentuată va fi ridicată în 25 și 26 august, când vor fi posibile și cantități mai mari de apă. ANM a emis un cod galben pentru aceste două zile de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată
Interval de valabilitate: 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00
Zone afectate: Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia
Toamna va fi blândă pentru început. Vor fi temperaturi de 25-27 grade Celsius în septembrie. Abia din octombrie se mai răcește și vor fi valori maxime sub 20 de grade. Temperaturile medii din septembrie vor fi cele normale pentru această perioadă, spun meteorologii.Sunt posibile ploi în jurul datei de 15 septembrie și din nou în perioada 19-22 septembrie. Spre finalul lunii se răcorește ușor, cu maxime de 18 până la 23 de grade Celsius.