PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COLIZIUNI VIOLENTE PE ȘOSELELE DIN IALOMIȚA

COLIZIUNI VIOLENTE PE ȘOSELELE DIN IALOMIȚA

de Andrei Oprescu
50 vizualizări

Primul accident s-a produs pe DN 2A în localitatea Bucu. Două autoturisme au fost implicate, iar din impact trei persoane au fost rănite. La locul solicitării au fost mobilizate de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și trei ambulanțe de la stația Slobozia. Copilul în vârsta de 5 ani și mama lui în vârstă de 35 de ani, au fost preluați și transportați de echipajele medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. La puțin timp, s-a produs și cel de-al doilea accident, pe DN 21, în localitatea Slobozia Nouă, în care au fost implicate un tir și două autoturisme. La fața locului au ajuns pompierii și mai multe ambulanțe. Șase persoane au fost rănite, din care una încarcerată. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea victimei rămasă încarcerată în unul dintre autoturisme. Celor șase victime le-au fost acordate îngrijiri medicale la fața locului de echipajele SMURD și SAJ, după care cinci victime au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, în ambele cazuri.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe