PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CONTROALE COVID ȘI SANCȚIUNI

CONTROALE COVID ȘI SANCȚIUNI

de Andrei Oprescu
108 vizualizări

Peste 60 de polițiști și 20 de jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au acționat în intervalul orar 20.00-21.00 pe principalele artere ale municipiului Ploiești.Celor 300 de persoane legitimate li s-a comunicat faptul că trebuie să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică. Având în vedere faptul că incidența cumulată la 14 zile, în municipiul Ploiești, este mai mare de 6/1.000 de locuitori a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile închise și deschise. Întrebați de polițiști de ce nu poartă masca de protecție, unii dintre cetățeni motivează că se sufocă, că vorbesc la telefonul mobil sau că sunt singuri pe stradă și consideră că nu este necesar. 22 dintre aceștia au fost sancționați conform Legii 55/2020, cei mai mulți primind avertisment scris. 186 de persoane au fost verificate cu privire la certificatele de vaccinare pe care ar trebui să le dețină, cei mai mulți respectând regulile impuse. Polițiștii vor continua acțiunile pentru informarea cetățenilor și operatorilor economici.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe