PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CRESC ÎN SĂRĂCIE, FĂRĂ MAMĂ

CRESC ÎN SĂRĂCIE, FĂRĂ MAMĂ

de Mditv
6 vizualizări

Două surori din localitatea dâmbovițeană I.L.Caragiale cresc fără mamă, într-o sărăcie lucie. Femeia s-a despărțit de soț și a plecat la muncă peste hotare, iar de un an le-a abandonat pe copile. Fetițele locuiesc într-o casă fără caldura, de mâncare primesc de la rude, iar la școală merg doar când tatăl reușește să câștige un ban muncind cu ziua pe unde apucă. Cea mare este premiantă și visează să devină asistent medical. Dorința ei este curmată însă de sărăcie.

Sărăcia a împins-o pe mama celor două fete să plece de acasă. A luat cu ea banii din casă și le-a spus că merge la muncă peste hotare. De atunci nu s-a mai întors. Fetele au așteptat-o în zadar. Femeia le-a transmis doar că nu se mai întoarce la tatăl lor, însă nu le-a mai întins nicio mână de ajutor. De un an trăiesc din mila rudelor și din ce apucă să câștige tatăl din munca cu ziua. Adina este premiantă. Un copil extraordinar, care învață foarte bine și cu ambiții mari. Vrea să devină asistentă medicală, dar o spune cu durere în suflet. De un an de când a plecat mama ajunge la școală doar dacă tatăl are noroc să primească ajutor de pe unde muncește.

Esmy, sora cea mică are nevoie de ajutor. Fetița este bolnavă, dar nimeni nu a mers cu ea la medic până acum. Este clasa a III-a însă din cauză că a absentat mult, a rămas în urmă.  În ochii lor se ivesc lacrimi. Și-ar dori ca mama să se întoarcă acasă, să poate fi din nou o familie, dar știu că nu se poate. Singurele venituri sunt ajutorul social și alocațiile. Suplimentul pe care îl primeau a încetat după ce mama a plecat. Sobă nu mai au, așa că își scriu temele în frig, învață suflând în pumni și dorm îmbrăcate. Tatăl se gândește cu groază că vine iarna. Primarul din I.L.Caragile cunoaște cazulPână când instanța va decide unde vor rămâne fetițele, acestea au nevoie de ajutor. Primarul a declarat că va căuta o metodă să le ajute mai ales că vine iarna și nu au cu ce se încălzi. Războiul dintre familii este însă departe de a se fi terminat, iar cele două surori sunt prinse la mijloc.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe