PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » CRISTI FILIPESCU RESPIRĂ SINGUR

CRISTI FILIPESCU RESPIRĂ SINGUR

de Mditv
53 vizualizări

Cristi Filipescu este puternic si o sa se faca bine. Spun apropiatii despre tobosarul trupei Chrom Dioxid, din Targoviste, victima a incendiului din Clubul Colectiv. Tanarul este asteptat acasa de toti cei dragi, familie si colegii de trupa. Iar vestile sunt imbucuratoare. A fost dezintubat si respira fara aparate, iar arsurile evolueaza bine.

Prins în vâlvătaia flăcărilor care au cuprins, vineri noaptea, Clubul Colectiv din capitală, toboșarul trupei Chrom Dioxid, Cristi Filipescu se luptă să trăiască. În noaptea fatidică, toboșarul în vârstă de 26 de ani, se afla într-un birou separat. Asigura sonorizarea evenimentului. La un moment dat și-a dat seama ce se petrece și a ieșit. Altfel, risca să ardă cu totul.

Colegii de trupă ai lui Cristi se bucură că încet, încet, își revine. Spun că îl așteaptă cu nerăbdare la repetiții, deși sunt convinși că recuperarea va fi de lungă durată.

Și mesajele de încurajare curg pe pagina de facebook a lui Cristi. Prietenii îi transmit gânduri bune și sunt fericiți că are o evoluție bună. A fost dezintubat și respiră singur.

„Pfff.. nu-mi iese din cap treaba asta cu incendiul. Ma bucur ca e mai bine Cristi, astept sa-l vedem cu totii cu drag la Targoviste.. iar despre ceilalti, multa sanatate si toate gandurile bune si.. sa se odihneasca in pace cei care nu mai sunt printre noi!”, scrie o amică.

„Cristi,fa-te repede mai bine…tobele alea au nevoie de tine!”, îl încurajează un alt amic.

Cristi Filipescu a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului, însă, starea lui evoluează bine, spun medicii. Are răni pe față, la mâini și picioare.

CORINA ENACHE

ROBERT SLĂMNOIU

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe