PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DIRECTORII AU PICAT PE CAPETE

DIRECTORII AU PICAT PE CAPETE

de Mditv
58 vizualizări

Soc in invatamantul dambovitean. Directoarea unui colegiu de prestigiu din Targoviste a picat examenul pentru ocuparea functiei. Suzana Ilie s-a aflat la conducerea Colegiului Economic Ion Ghica din Targoviste de mai bine de 20 de ani, a concurat singura pentru postul de director, dar nu a fost in stare sa treaca de examenul scris.

Peste 6000 de candidați s-au înscris la examenul pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli, însă mulți s-au dovedit total nepregatiți. În urma afișării rezultatelor, sute de candidați au fost declarați respinși. Aceștia nu au reușit să obți minimum 35 de puncte, așa că și-au pierdut postul. Unii erau directori de ani buni în instituții de învățământ de prestigiu, alții, abia ocupaseră postul în toamnă.

La prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli punctajul maxim stabilit a fost de 50 de puncte, iar pentru promovarea examenului scris, candidații ar fi trebuit să obțină minimum 35 de puncte. Chiar dacă în primă fază probele concursului au fost considerate floare la ureche, candidații au picat pe capete în regiunea Sud-Muntenia.

În regiunea Sud-Muntenia, cei mai mulți candidați respinși au fost în Dâmbovița. Pe listele respinșilor se află și directorul Liceului Petru Cercel din Târgoviște, directoarea Palatului Copiilor Târgoviște, dar și directorul Liceului I.C.Vissarion Titu.

Urmează județul Prahova cu 31 de candidați care nu au promovat examenul scris, județele Argeș și Teleorman cu câte 23 de candidați respinși. În Giurgiu, 15 candidați nu au reușit să ia punctajul minim și au pierdut postul.

Cei care au promovat examenul vor putea susține în continuare proba CV-ului și cea a interviului. Cei care au fost respinși își pierd funcția.

După ultimele două probe, afișarea rezultatelor va avea loc pe 18 noiembrie. Cei nemulțumiți pot depune contestații, iar pe 16 decembrie va avea loc validarea în consiliul de administraţie al Inspectoratului Şcolar a rezultatelor finale şi transmiterea acestora la Minister.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe