PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » DN7, ÎMPÂNZIT DE POLIȚIȘTI DIN DOUĂ JUDEȚE

DN7, ÎMPÂNZIT DE POLIȚIȘTI DIN DOUĂ JUDEȚE

de Andrei Oprescu
14 vizualizări

La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în colaborare cu efective de la rutieră din Argeș, au acționat pe DN7 și pe DN72A, pe linia despistării și sancționării participanților la trafic care încalcă regulile de circulație. Activitățile au vizat în special conducătorii auto care rulează cu viteză excesivă. În cadrul acțiunii, au fost aplicate 374 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 54.085 de lei. Din totalul acestora, 125 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 67 pentru neportul centurii de siguranță, 35 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege și 2 pentru folosirea telefonului mobil fără a avea activ dispozitivul “handsfree”. Pentru defecțiunile tehnice descoperite la vehiculele oprite în trafic, polițiștii au aplicat 14 amenzi, iar pentru abaterile comise de bicicliști, căruțași și pietoni 34 de sancțiuni contravenționale. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 12 permise de conducere, dintre care 4 pentru depășirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h și 7 pentru depășiri neregulamentare. De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe