Trãiesc din mila celorlați și nu mai au niciun viitor. Au ajuns pe strãzi și își duc veacul în scãri de bloc doborâți de frig și bãtrânețe. Iarna le este cel mai greu. Mulți au fost profesori, ingineri, sudori, oameni de bazã și acum au ajuns oameni ai strãzii. De când a dat gerul sunt adunați de pe strãzi și duși în azile. Familiile nu vor sã audã de ei, iar bolile îi macinã zi de zi.
Pe nea Vasile l-am gãsit într-un centru social din Târgoviște. Gerul din ultimele nopți l-a doborât. A fost gãsit aproape înghețat și dus la spital de urgențã. De acolo l-au trimis aici. Stã ghemuit într-o pãtura, cu lacrimi în ochi și durere în suflet și în oasele bãtrâne și macinate de boli. Gãsește puterea sã își spunã povestea. Cândva a avut o familie, o soție și cinci copii frumoși, muncea, era sudor și avea un trai decent. Acum e singur, rãpus de sãrãcie.
Își amintește de vremurile de altadatã, pânã sã ajungã un om al strãzii și sã trãiascã din cerșit. Pânã sã cearã mila semenilor a fost un om muncitor. A lucrat în industria petrolului 20 de ani. A ieșit cu o ordonanțã și a primit o sumã de bani care s-a dus repede. Odatã cu banii a pierdut și familia.
Credea cã nu va mai supraviețui iernii. Cu doua plãpumi acoperit credea ca va îngheța, dar a fost salvat. Primește trei mese calde și ceai și este îngrijit. Când va pleca de aici, o va lua de la capãt.
Ca el sunt mulți alții. Bãtrani, bolnavi, la mila celorlalți.