PRIMA PAGINĂ » BREAKING NEWS » DOUĂ TURISTE AFLATE ÎN DIFICULTATE ÎN BUCEGI, AU FOST AJUTATE DE JANDARMI ȘI SALVAMONTIȘTI – VIDEO

DOUĂ TURISTE AFLATE ÎN DIFICULTATE ÎN BUCEGI, AU FOST AJUTATE DE JANDARMI ȘI SALVAMONTIȘTI – VIDEO

de Andrei Oprescu
52 vizualizări

Sâmbătă, 24 octombrie a.c., în urma unui apel telefonic prin SNUAU 112, jandarmii montani și salvamontiștii au intervenit pe un traseu turistic din munții Bucegi, în sprijinul unor turiste.

Acestea se aflau într-o drumeţie pe traseul montan Canionul Horoabelor. La lăsarea întunericului din cauza vizibilității reduse, a necunoașterii traseului practicat și a condițiilor meteorologice nefavorabile, respectiv burniță, cele două s-au panicat și au solicitat ajutorul salvatorilor montani.

Ajunși în zona Izbuc, jandarmii de la Postul Montan Peștera și salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont Salvaspeo Dâmbovița le-au condus pe bucureștencele în vârstă de 43, respectiv 49 de ani, în condiții de siguranță până la Padina, unde aveau mașinile personale. Turistele erau echipate corespunzător și nu au necesitat îngrijiri medicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol.

Acțiunea a început în jurul orei 17:35 și s-a încheiat la ora 20:00.

Pentru prevenirea accidentărilor/ situațiilor de pericol în zona montană sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, recomandăm turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:

– înainte de a pleca în drumeție, să vă informați asupra itinerariului propus, gradului de dificultate al acestuia, stării vremii, condiţiilor climatice locale etc.;

– să plecați pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;

– să folosiţi numai traseele marcate și să urmăriţi marcajele de pe traseu;

– să apelaţi cu încredere la jandarmii montani şi salvamontiști, să respectaţi indicaţiile acestoraspecificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate;

Turiştii aflaţi în dificultate în zona munții Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe