PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » Expoziției de pictură

Expoziției de pictură

de Andrei Oprescu
113 vizualizări

Avem bucuria să vă invităm la vernisajul expoziției de pictură a artistului clujean Valentin Codoiu.


  Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul Tony Bulandra organizează – în perioada 1 decembrie 2021 – 1 februarie 2022 – expoziția PICTURĂa artistului clujean Valentin CODOIU.

  Deschiderea oficială va avea loc, în prezența pictorului Valentin Codoiu, a primarului municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a viceprimarului Monica Ilie și a directorului Teatrului Tony Bulandra, Mc Ranin, marți, 30 decembrie 2021, la ora 14:30, la Galeria de Artă Târgoviște – Foaierul Cinematografului Independența.

Valentin Codoiu s-a născut în anul 1955 în comuna mureșeană Coroisânmartin. A simțit de timpuriu chemarea spre artă, imbold care l-a călăuzit pe tot parcursul vieții. A avut parte de educație artistică în mediul cultural clujean, unde a absolvit Liceul de Artă (1974). Pregătirea universitară a început-o la Cluj-Napoca și a continuat apoi la București, în cadrul Institutului Nicolae Grigorescu, secția pictură, promoția 1979, la clasa profesorului Corneliu Baba. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. A urmat o carieră profesională în scenografie, colaborând, în această calitate, de-a lungul a patru decenii de susținută activitate, cu renumite instituții de teatru și operă din România (Cluj-Napoca, Târgoviște, București, Iași, Constanța, Sibiu), dar și din alte țări, precum Franța, Italia, Islanda ș.a.

Printre spectacolele de pe scena târgovișteană, se numără: „O scrisoare pierdută”, „Trei surori”, „Visul lui Fundulea”, „O vară fierbinte pe Iza”, „Visele călătorilor de pe Titanic”, „Leonce și Lena” etc.

O activitate prolifică de atelier și un susținut efort creativ i-au permis să expună bogata sa producție artistică în muzee și galerii de artă din țară și străinătate, Valentin Codoiu participând, de-a lungul anilor, la importante expoziții de grup, saloane naționale și internaționale de artă, simpozioane și tabere de creație. Proiectele personale ale artistului s-au concretizat în expoziții găzduite de simezele unor muzee și galerii din București, Cluj-Napoca, Bistrița, Dej, iar în plan extern la Paris, Le Reincy (Franța), Milano, Amsterdam, Lisabona, Florida (SUA).

Actualul eveniment expozițional reprezintă cea de a doua expoziție personală a pictorului Valentin Codoiu în spațiul târgoviștean, prima expoziție fiind gâzduită, în anul 2003, de Teatrul Tony Bulandra. De o senzualitate dusă uneori până la violenţă, gestul artistului îl dezvăluie continuu îndrăgostit  de materie şi culoare, alteori banalitatea motivului trădează adevărul artei sale, în care subiectul şi anecdota nu sunt decât pretextele unei aventuri picturale.

Expoziția poate fi vizitată gratuit, în perioada 1 decembrie 2021 – 1 februarie 2022, în intervalul orar 11:00 – 17:00, de luni până duminică inclusiv.


    

   

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe