Citesc, joaca sah si sunt campioni la atletism! Nevazatorii targovisteni fac performanta in intuneric. Chiar daca destinul i-a pus la grea incercare, membrii Asociatiei Nevazatorilor din Dambovita au demonstrat ca lipsa vederii nu este o piedica pentru a duce o viata normala. Au urmat scoli speciale, au invatat sa utilizeze calculatorul, iar literatura universala nu mai este o enigma pentru ei. Cei mai multi nu se limiteaza la studiul in cadrul asociatiei si imprumuta acasa carti cu alfabetul Braille si in format Daisy. Singura problema este reprezentata de fondurile prea putine pentru tiparirea acestor materiale.
Daca unii si-au pierdut vederea in timp, altii s-au nascut cu aceasta dizabilitate. Au invatat insa ca nimic nu este imposibil si ca daca iti doresti cu adevarat poti atinge culmile succesului chiar si in intuneric. Principala activitate a nevazatorilor targovisteni este lectura, cartile in alfabetul Braille fiind o adevarata evadare pentru multi dintre ei. Altii nu se opresc aici si au luat lectii de utilizare a calculatorului pentru a putea accesa si cartile audio daisy. Tiparirea cartilor pentru nevazatori este insa costisitoare iar fondurile alocate de stat pentru sustinerea acestora sunt de cele mai multe ori mult prea mici.
Emilian Neagu este unul dintre membri cu care Asociatia Nevazatorilor din Dambovita se mandreste. Damboviteanul s-a nascut in satul Raul Alb si de cand a venit pe lume nu a vazut niciodata lumina zilei. Cu toate acestea are la fel de multe realizari ca o persoana fara deficiente de vedere. Emilian este campion national la atletism, joaca sah si table si este pasionat de literatura.
Nu a dat vina pe destin si nici nu a asteptat niciodata mila celorlalti. Lipsa vederii nu a reprezentat pentru Emilian un obstacol in viata. Dimpotriva, damboviteanul citeste poate mai mult decat o persoana fara probleme si incearca sa ramana ancorat in realitate oricat de dificil ar parea. Chiar daca mai greu, acesta imprumuta carti in alfabetul braille si se ambitioneaza sa afle tot ce este nou mai ales daca este vorba despre teatru si opera dramatugice.
Asociatia Nevazatorilor din Dambovita vine in sprijinul membrilor sai cu materiale care sa-I ajute sa duca o viata normala. Pe langa cartile braille, persoanele cu dizabilitati de vedere au la dispozitie table speciale de sah, materiale pentru a practica diverse sporturi si pot participa la competitii nationale si chiar balcaniada. Anul trecut un nevazator dambovitean a fost campion national la table.
ECHIPA: Cătălina Sandu/ Radu Constantinescu