PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » FURT DIN MAGAZIN, SURPRINS PE CAMERE

FURT DIN MAGAZIN, SURPRINS PE CAMERE

de Andrei Oprescu
17 vizualizări

Au crezut că dau lovitura vieții lor, dar au fost filmați secundă cu secundă! Doi indivizi au pus la cale un scenariu ca să fure dintr-un magazin și credeau că vor scăpa basma curată. Ghinionul lor a fost ca în incintă se aflau camere de supraveghere. Bărbatul a fost deja ridicat de polițiști, dar femeia a fugit cu banii.

În jurul orei 18.00, când niciun alt client nu se afla prin preajmă, un individ a intrat într-un supermarket din Găești, județul Dâmbovița. S-a strecurat printre rafturi, a luat o sticlă și a izbit-o de podea. Când vânzătoarea a mers să vadă ce se-ntâmplă o altă tânără a intrat în magazin, s-a aplecat peste tejghea și a furat banii din casă.

Având în vedere modul de operare, probabil că cei doi ar fi scăpat cu fața curată, dacă magazinul nu ar fi fost împânzit de camere. Polițiștii l-au identificat deja pe bărbat. Are 29 de ani, este găeștean și este alcoolic. Femeia a scăpat deocamdată. Potrivit bărbatului aceasta ar fi renunțat la înțelegere imediat după ce s-a văzut cu banii. Acum polițiștii sunt în alertă și vor să dea de femeie.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe