PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » HORA UNIRII ÎN VÂRF DE MUNTE

HORA UNIRII ÎN VÂRF DE MUNTE

de Andrei Oprescu
31 vizualizări

 

12 iubitori de munte au profitat de ziua liberă din data de 24 ianuarie şi s-au prins în Hora Unirii în zăpadă până la genunchi. Nu au sărbătorit Unirea Mică doar în faţa cabanei în care au fost cazaţi, ci şi la 1844 de metri altitudine, în vârful Piatra Mare.

Un grup de 12 tineri inimoşi, format din iubitori ai muntelui, printre care membri ai Cercului de Geografie George Valsan, din cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte şi ai Asociaţiei BlockStart, au plecat pe 24 ianuarie să arboreze drapelul României pe Vârful Piatra Mare, din judetul Braşov. Plecarea s-a făcut la ora 6, din municipiul Târgovişte. După un drum de aproape 4 ore de la Dambu Morii, au dansat Hora Unirii, la cabana Piatra Mare (1630 m). S-au prins în Hora Unirii într-un peisaj hibernal autentic, în Carpaţii de Curbură.

Versurile lui Alecsandri au răsunat şi la 1844 de metri altitudine, în Masivul Piatra Mare, unde şase dintre montaniarzi au dus steagul României, o oră mai tarziu. Au dansat cea de-a doua horă, cu ocazia Unirii Principatelor. Vremea a fost superbă, zăpada de un alb imaculat şi grupul extrem de vesel.

Imaginle postate de aceşti frumoşi patrioţi au devenit virale în mediul on-line, iar mesajele de felicitare nu au întârziat să apară.

 

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe