Accidentul de circulație s-a produs la Gura Șuții, în județul Dâmbovița, după ce un șofer nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și nu a acordat prioritate. Mașina condusă de acesta a lovit o mașină care circula regulamentar, din sens opus. Ulterior, autoturismul lovit a ricoșat în alte două mașini, staționate.
Inițial, nu s-au declarat victime și evenimentul a fost protocolat ca tamponare. Ulterior două persoane au solicitat intervenția medicilor, prezentându-se la spital, acuzând dureri în urma impactului. Nici una nu a necesitat internare. Poliția efectuează cercetări în acest caz.