PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » INCENDIU LA O ANEXĂ GOSPODĂREASCĂ DIN COMUNA LUCIENI

INCENDIU LA O ANEXĂ GOSPODĂREASCĂ DIN COMUNA LUCIENI

de Andrei Oprescu
62 vizualizări

În această dimineaţă, în jurul orei 04:30, pompierii târgovişteni au fost alertați pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din comuna Lucieni, deplasându-se la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui foc deschis făcut în aer liber, lăsat nesupravegheat, care a aprins vegetaţia uscată din jur şi s-a extins la o proprietate vecină.
În urma producerii incendiului, la prima proprietate au ars 8 stupi de albine şi un gard din lemn, iar la proprietatea vecină au ars cca. 3 tone lemne de foc depozitate într-o anexă şi o toaletă din lemn.
Intervenţia promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor locuinţa proprietarului, 80 de stupi şi o stivă de lemne pentru foc.
În atenţia cetăţenilor!
Focul dechis poate fi utilizat în propriile gospodării numai cu respectarea următoarelor măsuri: asigurarea distanţelor de siguranţă faţă de vecinătăţi, supravegherea permanentă a arderii, asigurarea unei dotări minime cu mijloace de primă intervenţie şi stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe