PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ÎŞI RENEAGĂ TATĂL

ÎŞI RENEAGĂ TATĂL

de Andrei Oprescu
10 vizualizări

Echipa MDI nu a rămas indiferentă la suferinţa bătrânului de 82 de ani din satul dâmboviţean Butoiu de Sus, care speră să-şi mai vadă măcar o dată fiicele înainte să moară. Chiar dacă nu am reuşit să luăm legătura cu cele două femei din prima încercare, am insistat, până am reuşit să vorbim cu ele. Din păcate, ambele îşi reneagă tatăl, fără a spune care sunt motivele. Chiar şi aşa, bătrânul nu îşi pierde speranţa şi are încredere că cele două vor reveni la gânduri mai bune.

Este ultima dorinţă a bătrânului, pe care nici Victoriţa, nici Luminiţa nu vor să o împlinească. Am reuşit să luam legătura cu cele două doar telefonic. Prima care a răspuns apelului a fost Victoriţa. A confirmat faptul că ea este la celalalt capăt al liniei telefonice, însă, când a aflat de ce o sunăm s-a răzgândit, negând faptul că este fiica domnului Popescu.

Am reuşit să luăm legătura şi cu Luminiţa, cealaltă fiică a bătrânului. Aceasta a recunoscut că este fata domnului Popescu, dar spune că nu va merge acasă la tatăl său.

Niciuna dintre cele două fiice nu vor să meargă la tatăl lor, măcar pentru a-i spune motivul pentru care au uitat de existenţa bătrânului. Poate că fetele domnului Ion vor reveni la gânduri mai bune, pentru că indiferent cu ce le-a greşit, bătrânul este părintele lor. Până atunci, însă, cu ochii în lacrimi, acesta se uită doar la cele două fotografii cu fetele sale.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe