În seara aceasta, sute de târgovișteni au ieșit din case pentru a celebra împreună aprinderea iluminatului festiv și a bradului din Piața Tricolorului. Așa cum știm cu toții, luna decembrie rămâne o perioadă plină de magie, în care oamenii „se lasă prinși” în vraja bunătății și a iubirii. Și poate că este bine, odată cu venirea sărbătorilor, să nu-i uităm pe cei mai puțin norocoși dintre noi, fie singuri, fie bolnavi, fie lipsiți de diferite resurse, și să le deschidem ușile, pentru a le aprinde și lor o lumină de speranță.
Programul artistic a fost deschis de recitalul de colinde susținut de Corul „Valachia Christiana” al Universității Valahia din Târgoviște, sub conducerea domnului Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu, urmat de un spectacol de lasere și artificii care a ținut publicul în suspans până la ora 18.00, atunci când bradul de Crăciun al municipiului a fost aprins în aplauzele tuturor celor prezenți.