PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MAI BINE CA ACASĂ…

MAI BINE CA ACASĂ…

de Mditv
18 vizualizări

Cuvântul azil îi înspăimantă pe bătrânii, care după o anumită vârstă se simt neputincioşi. Nu vor să fie o povară pentru familie, dar nici să fie abandonaţi într-un centru pentru vârstnici. O alternativă ar putea fi căminele rezidenţiale, care sunt la mare căutare printre cei care vor ca bătrânii lor să îşi petreacă ultimii ani din viaţă ca în puf.

Au ajuns la vârste onorabile, sunt adevăraţi eroi în lupta cu viaţa, dar au ajuns într-un moment în care puterile aproape că îi părăsesc. Îi sperie gândul că sunt o povară pentru familie, dar, în acelaşi timp, îi sperie şi gândul la azil. Tocmai de aceea familiile acestor bătrâni fac tot posibilul să îi răsfeţe, răsplătindu-i pentru efortul de-o viaţă. Soluţia: azilele rezidenţiale.

Doamna Eugenia are 93 de ani şi spune că abia acum îşi trăieşte cu adevărat viaţa, în căminul rezidenţial ales de familia sa. A avut o soartă chinuită, a trecut prin război, a muncit continuu pentru a-şi creşte copilul, însă nu şi-a pierdut niciodată curajul de a merge mai departe şi nici spiritul glumeţ.

Chiar şi la aproape 100 de ani, doamna Eugenia participă la toate activităţile din căminul în care îşi trăieşte bătrâneţea. Este o persoană extrem de activă şi spune că acesta este secretul logevităţii.

Bătrâna era foarte bine îngrijtă şi acasă, însă efortul făcut de copii o apăsa. Acum se simte mai răsfăţată ca niciodată.

Criteriul de selecţie pentru bătrânii care pot beneficia de aceste cămine de lux este vărsta, care trebuie să depăşească 65 de ani. Costurile depăşesc 600 de euro pe lună, însă condiţiile sunt superlative.

MIHAELA CIOBĂNOIU

CLAUDIU ANDREI

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe