PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MAI PUȚINI COPII ADUȘI PE LUME

MAI PUȚINI COPII ADUȘI PE LUME

de Andrei Oprescu
51 vizualizări

În ciuda măsurilor anunțate de autorități pentru a încuraja creșterea natalității, România este pe un trend descendent. Numărul copiilor aduși pe lume scade de la un an la altul. Cuplurile iau această decizie mult mai târziu, astfel că în ultimii 20 de ani a scăzut rata natalității pentru segmentul de vârstă 20-24 ani și a crescut la femeile cu vârstă între 25-39 ani. Anul trecut, în România s-au născut cei mai puțini copii din ultimul secol. Datele din primele 11 luni arată că au venit pe lume cu 30.000 de copii mai puţin decât în aceeași perioadă a lui 2019. Astfel că până în luna noiembrie inclusiv, Institutul Naţional de Statistică a numărat doar 145.000 de nou-născuţi în România. În decembrie 2020, s-a înregistrat 15.857 de nașteri. Nici pandemia nu a oferit condiții pentru aducerea pe lume a unui copil. Dovadă stau nașterile din primele luni ale lui 2021, respectiv copiii concepuți în a doua jumătate a anului trecut. În februarie 2021, s-au născut 11.816 copii, cu 2036 mai puțini față de luna anterioară și cu 311 mai puțini decât în februarie 2020. În luna ianuarie 2021, s-au născut 13.852 de copii, cu 2005 mai puțini față de decembrie 2020 și cu 2119 mai puțini față de ianuarie 2020.

EVOLUȚIE NATALITATE

nașteri 2020- 178.124 copii

nașteri ian. 2021- 13.852 de copii

nașteri februarie 2021- 11.816 copii

Istoricul natalității în România arată că după 1989 natalitatea a scăzut la 10,4‰ în 2000 și chiar sub 10‰ în 2002, după care s-a redresat ușor.În timp ce în 1989 s-au născut 369.000 de copii, în 1990 numărul de nou-născuți a fost de 314.000, în 1991 de 275.000, iar în 1992, 260.000, iar în 2012 de 198.770. În perioada 1985-1990 se nășteau în medie 360.000 copii pe an, iar în ultima decadă numărul oscilează în jurul a 220.000 pe an, spre exemplu, în anul 2004 s-au născut 216.300 copii, cu 3.800 mai mulți decât în anul precedent.

EVOLUȚIA NATALITĂȚII

1989- 16‰

2000- 10,4‰

2002- sub 10,4‰

NAȘTERI ÎN ROMÂNIA

1989- 369.000 de copii

1990 – 314.000 de copii

1991 – 275.000 de copii

1992- 260.000 de copii

2012- 198.770 de copii

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe