PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » MARTOR TĂCUT AL ISTORIEI

MARTOR TĂCUT AL ISTORIEI

de Mditv
147 vizualizări

În inima pădurii, în satul dâmboviţean Gheboieni, un vechi stejar de peste o mie de ani pare că veghează natura cel înconjoară. Copacul este monument natural, dar nu foarte mulţi oameni ştiu de existenţa acestuia. Mai mult decât atât, drumul până la trunchiul gros este anevoios şi destul de greu de găsit prin pădure.

La copacul de o mie de ani nu au ajuns nici măcar localnicii. Puţini dintre cei care locuiesc în zonă au reuşit să-l vadă pe bătrânul care veghează pădurea. Toată lumea a auzit de existenţa stejarului, însă drumul până la el nu este deloc uşor. L-am găsit în inima pădurii. Un trunchi impunător cu braţe lungi şi puternice. Nici nu se vede că bătrânul arbore este un martor tăcut al istoriei meleagurilor dâmboviţene de peste o mie de ani.

Nu există nicio plăcuță indicatoare care să îi îndrume pe curioşi către acest monument al naturii, nu se găseşte nicio istorisire despre legendarul stejar. La un moment dat, un călător binevitor a lăsat un mesaj pe scoarţa copacului.

„Pe voi, cei care veți veni, vă voi primi cu drag la umbra mea, vă voi ocroti de intemperii cu crengile mele îmbătranite dar încă puternice, vă voi aduce o adiere uşoară cu ajutorul frunzelor mele şi vă voi încânta cu minunatele glăsuiri ale micilor mei oaspeți înaripați ce zi de zi mă fac să mă simt încă tânăr.În schimb nu vă cer decât să mă acceptați ca pe un prieten şi să vă fie milă de mine! Am fost călător prin veacuri şi multe şi nenumarate sunt întâmplările ce s-au petrecut sub poalele mele!”.

Localnicii spun că aici vin orăşenii, cei care vor să fugă de tumultumul civilizației, dar, în zilele de sărbătoare, vin şi oamenii din comunele din jur, crezând că le merge mai bine dacă, după slujba bisericească ținută de Paşte, de Înălțare sau de Rusalii, prăznuiesc la umbra falnicului arbore de pe Valea Tisei.

Stejarul de o mie de ani de la Gheboieni ar putea fi un important punct de atracţie turistică pe Valea Dâmboviţei, doar că până acum autorităţile nu i-au acordat prea mare importanţă.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe