Accidentul s-a produs în localitatea Buzoiești din județul Argeș. Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe DJ 504, pe raza localității Buzoești, în direcția Recea spre Costești, în timpul efectuării manevrei de depășire a unui maxi-taxi, a intrat în coliziune cu autovehiculul pe care îl depășea, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor.La fața locului au intervenit pompierii de la ISU Argeș și două ambulanțe SMURD. În maxi-taxi erau 11 pasageri. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 5 pasageri din maxi-taxi, respectiv minoră de 17 ani, tânără de 19 ani, precum și trei femei de 39, 66 și 73 de ani.Patru dintre acestea au suferit răni la nivelul membrelor, au primit ingrijiri medicale și au fost transportate la spital. Cea de a cincea a refuzat transportul la spital. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, în cazul conducătorului autoturismului rezultând că se află sub influența alcoolului, cu o valoare sub limita de 0,40 mg/l.Conducătorul autoturismului a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.În cauză a fost proiectat întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc.
MAXI-TAXI IMPLICAT ÎN ACCIDENT
66
articolul precedent