Medicii de familie din toată țara au ieșit în stradă cu tot cu pacienți. Aceștia sunt nemulțumiți de plafonarea veniturilor și birocrația inutilă care plimbă bolnavii pe drumuri pe la ușile cabinetelor. Cea mai mare problema o reprezinta chiar sistemul cardului de sănătate care se blochează permanent și care face ca la ușile medicilor să se formeze cozi, iar consultațiile să întârzie chiar și ore în șir. Dacă nu vor fi ascultați, medicii sunt dispuși chiar să blocheze sistemul.
Joi, medicii de familie nemulțumiți au făcut un prim pas. Aceștia, împreună cu pacienții au pichetat sediile județene ale Caselor de Asigurări de sănătate și Prefecturii. După pichetare, au depus memorii cu principalele revendicări. Medicii de familie încearcă să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că, potrivit SNMFR, suntem pe ultimul loc în Europa în privinţa sistemului de sănătate, cu cea mai mică alocare din PIB pentru sănătate, cea mai slabă investiție în medicina primară și cea mai mare mortalitate infantilă.
Și medicii de familie din Dâmbovița sunt nemulțumiți de faptul că sistemul cardului de sănătate și birocrația excesiva duc la întârzieri ale consultațiilor în timp ce pacienții sunt nevoiți să aștepte pe la uși sau să facă drumuri peste drumuri.
Medicii de familie au atras de asemenea atenția asupra faptului în zece ani, mai bine de jumătate din localităţile României nu vor mai avea deloc medici de familie.
Și pacienții sunt revoltați și s-au alăturat protestelor.
Miercuri, 15 noiembrie medicii de familie vor picheta Piața Victoriei din București, la sediul Guvernului, chiar la ora 11, când se desfășoară ședința de guvern.
Această măsură extremă înseamnă blocarea sistemului.