PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » „MUŞCĂ” APA ÎN ZILELE CANICULARE

„MUŞCĂ” APA ÎN ZILELE CANICULARE

de Andrei Oprescu
3 vizualizări

Înainte ca ploile să pună stăpânire pe sudul ţării, ne-am confruntat cu temperaturi toride, greu de suportat atât de oameni, cât şi de animale. Necuvântătoarele au suferit din cauza caniculei la fel de mult ca noi toţi şi chiar au simţit căldura la intensitate mult mai mare. Un câine a făcut spectacol în plină caniculă, într-o localitate de langă Titu şi mai apoi pe internet, bucurându-se de un duş cu apă rece, care l-a răcorit, măcar pentru moment.

În zilele toride, Nero a renunţat să mai muşte străinii şi a decis „să muşte” apa rece. Patrupedul, de rasă Ciobănesc German, s-a bucurat ca un copil de apa rece, la temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. Stăpânul său s-a apucat să spele terenul de lângă coţet, iar căţelul a profitat de jetul rece de la furtun şi s-a jucat minute în şir.

Pentru că vara nu se dă dusă, iar episodul ploios este unul trecător, specialiştii recomandă mare atenţie în zilele caniculare. Animalele de companie sau cele din gospodărie nu trebuie băgate direct în apă rece pentru că pot reacţiona asemenea oamenilor, adică să facă pneumonie sau infarct. Important este ca acestea să aibă apă proaspătă şi rece de băut în permanenţă, pentru a suporta mai uşor căldura puternică.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe